Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

luni, 16 noiembrie 2015

Lamurirea noastră

Totul a început în 2005 când am decis împreună cu soția să cumpărăm un doberman cu pedigree cu care să mergem pentru plăcerea noastră în expozițiile de pe lângă casă.
Așa am ajuns ca în 2006 să cumpărăm un doberman pe numele lui Lord of Bachus Cerberus. Tata Davor Zamolxis cel plin de trofee la intern și extern, mama Andromeda (din canisa lui varga iosif și șandor andrea) cu excelent la Pezzano și tată al ei Focus Icarus. Un pedigree la vremea aceea OK. Câinele fusese ales și ne fusese vândut drept câine de show la recomandarea evei chivu (proprietara masculului utilizat la montă) care ne vorbise în termeni extrem de elogioși despre canisa Lord of Bachus: "o canisă tânără la început de drum". Să nu uit atunci în 2005 când noi căutam să cumpărăm un doberman cu pedigree netul era plin de postările lui alin țaga care îl recomanda pe Davor drept un excelent mascul etalon românesc. Vreau sa spun că nu găsisem atunci în 2005 nimic în spațiul public care să ne facă să bănuim măcar că alegerea lui Lord of Bachus Cerberus drept doberman sănătos și de show era greșită.

Începutul lămuririi noastre au fost primele două expoziții la care am participat.

Prima expoziție, CACIB Ploiești iunie 2006. Acolo am luat tot ce se putea lua la nivel de puppy. Numai că ... am observat că Avi Marshak refuzând să vadă eforturile făcute de tehnicianul lui dragomir pentru depunctarea câinelui nostru și-a atras după expoziție caracterizarea de "ramolit". 

A doua, CACIB Bucuresti sept 2006. Aici am luat excelent 1 și RPJ la masculi și am fost învinși la a doua intrare în ring pentru trofeul Best Junior de Orca Zamolxis deținătoarea trofeului RPJ la femele. Asta este ceea ce a spus arbitrul portughez și ceea ce s-a întâmplat în ring. Secretarii de ring au trecut însă în foaia de arbitraj întâi rezultatele câinelui nostru la cele ale câinelui georgianei badea. După care la sesizarea fiului nostru au corectat parțial pe loc uitând însă să treacă RPJ-ul și consemnând că masculul nostru ... e femelă. Nu cred că asta a fost întâmplător pentru că organizatorul CACIB-ului respectiv a fost AChMB cu brindușa gheorghiu la timonă. brindusa prietena derbedeilor DCR din București.

Asta a fost începutul lămuririi noastre dar sfârșitul s-a petrecut la a treia expoziție și ultima la care am participat: expo DCR București oct. 2006. După două expoziții eram avizați că ceea ce se întâmplă în ringuri si mai ales pe marginea lor nu era corect așa că ne-am luat aparatul de filmat și am înregistrat în întregime expoziția DCR București oct 2006. Singurii trei dobermani rejectați în cele două zile, rejectați cu agresivitate de arbitrul papp erau cei care nu veniseră pe lume în canisele șefilor DCR, sau nu-i aveau pe ei ca proprietari. Milimetric cei trei dobermani care n-aveau nimic de-a face cu cei din conducerea DCR fuseseră eliminați aiurea și cu brutalitate de arbitrul adus parcă pentru o execuție publică. Zic aiurea și pot demonstra asta pentru ca papp vorbind în gura mare alături de dobermanul arbitrat se poate vedea din film de oricine că se face că nu vede defectele evidente ale câinilor șefilor DCR și pentru ceilalți trei inventează defecte inexistente.
Am filmat imagine și sunet după care am trecut la întrebări pe forumul pe care discutau membri DCR despre câinii lor. Scopul era să-i fac să recunoască ceea ce se vedea cu ochiul liber și anume că aranjează expozițiile și că trofeele nu sunt în general meritate. Și până la urmă au recunoscut că aranjează și/sau cumpără trofeele dar asta mult mai târziu si după ce in prealabil mi-au porcăit public familia cât au putut, asta cu ajutorul celor din conducerea forumului respectiv.
Expoziția asta din oct 2006 care ne-a lămurit că in expozițiile canine nu se desfășoară o competiție ci doar se toaletează pe relații și bani canise ne-a făcut să părăsim pentru totdeauna DCR-ul și respectivele expoziții. Asta pentru că pe noi nu ne interesează nimic care nu se obține pe căi cinstite. N-avem ce face cu merite aranjate sau cumpărate.

Ne-am retras și din discuții doi ani până când ... dobermanul nostru a murit de DCM asta după ce i-au murit și frații dar și tatăl Davor Zamolxis de aceeași boală cu transmitere genetică. Atunci am căutat cauza acestor decese și ne-am îngrozit. Aranjarea trofeelor sau cumpărarea lor era o găinărie, un nimic pe lângă crima de a înmulți în mod conștient dobermani cu tare genetice de sănătate ducând astfel rasa în situația de acum, adică la extincție. Asta ne-a făcut să revenim la începutul anului 2009 atrăgând atenția asupra acestei nenorociri. Numai că momiți de cei chiar și 1000 de euro pentru un pui de doberman o șleahtă de fomiști și fomiste apăruți recent în peisajul dobermanistic s-au năpustit  îndemnați de brindușa gheorghiu asupra fiului nostru încercând șantajul: dacă nu taci iți distrugem imaginea publică a fiului.


Între timp ne-au lămurit înmulțitorii de dobermani că nici genomul rasei nu mai este ceea ce era el și că a suferit modificări esențiale provenind de la alte rase. Ne-au lămurit tot ei că asta este posibil pentru că certificatul de origine eliberat de COR se întocmește doar pe baza declarației lor a celor care înmulțesc dobermani. Daca ei spun că puii din cuibul cutare sunt din ... și din ... și semnează așa se completează pedigreul cu semnături și ștampile.

Așa că lămurirea noastră începută în iunie 2006 la Ploiești e acum deplină și are girul declarațiilor date de chiar cei implicați în matrapazlâcurile astea, adică crescătorii.