Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

Salvarea rasei doberman nu mai are de unde veni

Capitolul 1 
Despre testele de sănătate genetică

La ora actuală nu există test de sănătate genetică care să clasifice cu o marjă de eroare acceptabilă dobermanii testați de DCM în: neafectați, carrieri sau afectați. Cine spune altfel minte și minciuna este demascată chiar de laboratoarele care fac testele (citiți postarea "Teste de sănătate genetică irelevante").  
Să presupunem că nu este așa și să negam afirmația : "nu există test de sănătate genetică care să clasifice cu o marja de eroare acceptabilă dobermanii testați în normali, carrieri sau afectați". Dacă negăm asta înseamnă ca există un astfel de test genetic sigur. Numai că în conformitate cu datele recente un astfel de test va pune ștampila afectat pe 67% din dobermanii testați, adică pe cei care suferă și mor de DCM. Deci 67 din 100 de dobermanii trebuie in mod sigur excluși de la montă. Dintre ceilalți 33 de dobermani din 100 rămași nu putem ști cu exactitate câți sunt carrieri pentru că nu avem nicio statistică oficială dar bazându-ne pe genetică putem spune că dacă 67% sunt afectați aproape toți ceilalți 33% rămași sunt carrier deci trebuie montați cu atenție cu precădere doar cu cei neafectați deci montați cu aproape niciunul. Adică  dacă testul de sănătate genetică e sigur și dacă înmulțitorii de dobermani doresc să salveze rasa nu mai au ce dobermani înmulți ca să fie siguri nu că nu se vor mai înregistra cazuri de DCM la noii pui dar că măcar vor reuși să scadă incidența DCM-ului. Încheierea vă las pe voi s-o faceți ... pentru că eu mi-am spus deja cuvântul: dacă 67% din dobermani actuali sunt afectați de DCM în condițiile actuale în care înmulțirea dobermanilor este afacere care ca orice afacere urmărește doar profitul rasa este terminată. La anul este mai mult decât sigur că vom avea incidența 68,5%, peste încă un an 70% ... până la dispariția rasei.

Așa că salvarea rasei doberman nu mai poate veni de la testele de sănătate genetică sigure sau nesigure, e mult prea târziu. Atunci când csaba andrei majoros președintele DCR nega existența unei probleme legate de DCM la dobermani (citiți postarea "csaba andrei majoros neaga impactul DCM asupra rasei doberman" și postarea "csaba andrei majoros neaga impactul DCM asupra rasei doberman - revenire") și asmuțea derbedeii DCR-ului pe cei care atrăgeam atenția privind pericolele acestei boli, adică acum zece ani mai era ceva timp, acum nu.

Capitolul 2
Baza de date cu dobermanii morți de DCM

In absența unui test genetic sigur care să împartă dobermanii în neafectați, carrieri sau afectați de DCM am susținut încă de acum zece ani necesitatea unei baze de date cu dobermanii morți de DCM. Genetica oferă soluții pentru minimizarea riscului de transmitere a DCM-ului la pui dacă se cunosc  ancestorii morți de DCM ai viitorilor pui. Teoretic era bine ce spuneam eu încă de acum zece ani, practic o să vedem în continuare dacă se poate să existe o astfel de baza de date. 

Încep printr-o întrebare referitoare poate la cel mai celebru crescător de dobermani. Vă imaginați voi că Pezzano va ieși public și va declara: "dobermanii crescuți de mine la care voi toți ceilalți înmulțitori ați montat timp de zeci de ani plătindu-mi sume uriașe de bani atât pentru monte la masculi mei cât și cumpărându-mi femelele erau mulți dintre ei bolnavi genetic de DCM. Ani de zile mi-am făcut reclamă dobermanilor, iar voi ați pus botul la mortăciunile mele pentru că eram mare și tare și plăteați bine ca să vă înrudiți dobermanii voștri cu dobermanii mei răspândind astfel boala în lume".

Extindeți apoi această întrebare la toți crescătorii celebri cu funcții de conducere și vizibilitate maximă în dobermanistica mondială sau națională iar apoi la miile de înmulțitorii de dobermani mai mici și mai puțin vizibili care azi sunt de fapt negustori de dobermani, deci oameni care trăiesc mulți dintre ei exclusiv din profitul realizat din vânzarea de pui de pui de dobermani. Va imaginați voi că toți înmulțitorii aceștia liberi și nesiliți de nimeni o sa-și dea foc la afacere postând cu sinceritate toți cei 67% din dobermanii lor morți de DCM? Asta ar însemna sfârșitul afacerii lor cu pui de dobermani și cum spuneam cei mai mulți dintre ei doar din asta trăiesc și trăiesc bine tocmai ascunzând adevărul că dobermanii lor mor pe capete de DCM.

Ca sa fiu corect o să vă mai pun o întrebare.
Vedeți voi miile de proprietari de dobermani care în marea lor majoritate au cumpărat dobermani ca urmare a unui moft și care după ce s-au plictisit constatând că dobermanii  le răpesc prea mult timp ca să se ocupe de ei i-au abandonat pe strada, în curtea bunicilor la țară, sau în lanț în ograda proprie, îi vedeți voi deci pe "moftangii" aceștia că-i lovește dintr-odată în cap dragostea de rasă atât de mult că atunci când le mor dobermanii subit (pe stradă, la bunici în lanț sau în ograda proprie) fug cu morții la veterinar ca să le facă pe bani necropsie și apoi să publice rezultatul ca să fie trecut în baza de date?

Răspundeți sincer la aceste întrebări și veți vedea că o baza de date cu dobermanii morți de DCM este din punct de vedere practic o utopie.
Concluzie: salvarea rasei doberman nu poate veni de la o baza de date cu dobermanii morți de DCM.

Dacă va exista așa ceva va fi extrem de incompletă, plină de informații mai mult sau mai puțin corecte, date comunicate din motiv de vendete, antipatii personale, orgolii și rivalități, prin consecință nu numai inutilă dar și dăunătoare încercării de a salva rasa.

Capitolul 3
Certificatele de origine sau pedigree

In capitolul 1 am arătat că nu există la ora actuală un test genetic de sănătate care să clasifice cât mai sigur posibil dobermanii în raport cu DCM-ul în neafectați, carrier sau afectați. In acest caz este necesară o baza de date cât mai completă și corectă cu dobermanii morți de DCM și pedigree-le viitorilor părinți. În capitolul 2 am arătat că o baza de date cât mai completa și corectă este în condițiile actuale o utopie deci n-ar mai fi cazul să mai vorbesc despre pedigree. Baza de date cu dobermanii morți de DCM imposibil de alcătuit ar fi ea singură în măsură să demonstreze imposibilitatea de a stopa creșterea incidenței DCM-ului la dobermani utilizând ca instrumente baza de date cu dobermanii morți de DCM și pedigree-le viitorilor părinți. Pentru a sublinia însă și mai clar drumul închis pe care a fost dusă rasa doberman datorită unui breeding-ului criminal o să mă refer totuși și la pedigree. De fapt breeding e greșit spus. Breeding era odată azi este vorba despre comerț cu dobermani promovat de asociațiile canine și cluburi.

Baza de date ne-am lămurit deci că n-avem nicio șansă să o vedem realizată în condițiile actuale. Nici pe pedigree nu ne putem baza pentru că așa cum ne spun cei care vorbesc de exemplu despre molosoidarea rasei doberman că s-au strecurat molosoizi (adică câini care nu sunt dobermani) printre dobermanii înmulțiți. În cazul acesta valoarea de adevăr a pedigree-lor este pulverizată în neant. Este pulverizată în neant pentru că pedigree-le nu consemnează existența molosoizilor. O buna parte deci dintre pedigree adică cele ale dobermanilor liniilor în care s-au strecurat molosoizi sunt false. Și cum liniile se cam întrepătrund falsul are toate șansele să fie de mare amploare (citește foarte mulți dobermani de azi să aibă de fapt alți ancestori decât cei reali). Să spunem că greșesc cei care fac afirmația legată de strecurarea de molosoizi printre dobermanii înmulțiți, dar ochii noștri greșesc pentru că și ei văd  că molosoidarea este prezentă? 
În plus de ceea ce vedem cu ochii noștri adică molosoidarea rasei doberman ca să ne lămurim dacă este plauzibilă această afirmație, răspundeți singuri la următoarele întrebări. 
De ce pedigree-le se eliberează consemnând originea câinilor doar pe baza declarației pe proprie răspundere a înmulțitorilor? 
De ce nu se face nicio verificare? 
În ce constă răspunderea înmulțitorului? 
Câți dintre înmulțitorii de dobermani au fost sancționați de cluburile și asociațiile canine pentru declarații false privind originea puilor lor?  
Au un caracter atât de ireproșabil, un comportament social exemplar și o probitate profesională verificată în practică acești înmulțitori ca să li se acorde credit sacrificând pentru asta viitorul rasei doberman?
Dacă înmulțitorii care vorbesc de strecurarea de molosoizi printre dobermanii înmulțiți n-ar avea dreptate și n-ar avea dreptate nici cei care spun că ei ca înmulțitori au atât de mulți câini în ogradă încât derutați de asta declară adesea altceva decât realitatea ar minți de ce nu s-a sesizat nimeni din conducerea cluburilor și asociațiilor canine ca să-i sancționeze pentru deserviciile aduse chinologiei?
Dacă nu există sancțiuni pentru astfel de declarații publice se poate înțelege că au dreptate respectivii și că asta-i realitatea, adică pedigree-le sunt multe dintre ele false?
Dar cel mai mult și mai mult vă rog să vă gândiți la întrebarea: în era Internetului în care orice pițipoancă face publice poze cu unghiile ei vopsite, cu noii chiloți cumpărați, sau ne chinuie căutându-se la talentul muzical de ce oare COR-ul (Cartea de Origine Română care eliberează doar pe baza de declarații pedigree-le) în loc să pună batista pe țambal alimentând suspiciunile multe și grele din interiorul sistemului chinologic nu clarifică situația publicând pedigree-le eliberate? Ce mare scofală să publici copiile pedigree-lor eliberate acoperind datele personale ale cumpărătorului și proprietarului și publicând de fapt numele ascendenților dobermanilor respectivi așa cum i-au declarat pe proprie răspundere înmulțitorii? 


Răspunsurile la întrebările de sus arată pentru oricine le citește și încearcă să înțeleagă ceva că felul deficitar în care se gestionează  de către AChR credibilitatea pedigree-lor nu se poate conta pe informațiile conținute acolo, deci nu se poate conta pe originea dobermanilor așa că salvarea rasei doberman nu poate veni nici de la cunoașterea originii dobermanilor adică de la pedigree.

Capitolul 4 și sfârșit
Calitatea umană a înmulțitorilor

Adică a celor care sunt singurii care pot salva rasa.
Dacă așa cum arătam anterior nu ne putem baza pe testele de sănătate genetică ca să evitam creșterea impactului DCM-ului la dobermani pentru că nu exista deocamdată niciun test de sănătate genetică care să împartă cu un grad mare de siguranță din punct de vedere al DCM-ului dobermanii în neafectați, carrier, sau afectați.
Dacă așa cum arătam anterior nu ne putem baza nici pe o baza de date cu dobermanii morți de DCM ca să evitam creșterea impactului DCM-ului la dobermani și nu ne putem baza pe ea pentru că nu există și nu este nicio șansă să existe una corectă și cât de cât completă.
Dacă așa cum arătam anterior nu ne putem baza pe originea dobermanilor consemnată de pedigree ca să evitam creșterea impactului DCM-ului la dobermani și nu ne putem baza pe ele pentru ca multe dintre ele sunt false.

Dacă nu ne putem baza pe cele spuse mai sus și demonstrate cu dovezi furnizate in lipsa mea de "originalitate" chiar de cei din sistemul chinologic  pe ce ne mai putem baza ca să mai sperăm totuși că în viitor impactul DCM-ului la dobermani va scădea?
Ar mai fi ceva. Dacă doar 67% din dobermani sunt afectați de DCM așa cum spun statisticile oficiale să admitem o minune față de legile geneticii. O minune care să facă hocus-pocus să nu fie chiar 33% carrieri ci doar 32% lăsând măcar 1% din dobermanii actuali să fie neafectați. Să visăm deci frumos pentru a mai spera.
Da, dar chiar cu visul frumos ca 1% din dobermani ar putea fi neafectați mai trebuie sa visăm frumos ceva pentru salvarea rasei.
Mai trebuie să visăm că înmulțitorii de dobermani au un caracter mare, iubesc dezinteresat rasa doberman, ca toți anunța morții de DCM din canisele lor, că nu-i mai interesează profitul din vânzarea de dobermani, că sunt gata de sacrificiu personal ei și familiile lor, că vor identifica corect cei 1% neafectați chiar dacă nu sunt din canisa lor, că-și falimentează de buna voie afacerea cu dobermani, că renunță la funcții lăsând pe alții mai capabili în locul lor, că renunță la orgolii, la lupte pentru putere, că sunt gata să bage bani din alte surse de venit cel puțin 20 de ani pentru salvarea rasei, ... 
Cam multe vise frumoase trebuie să visăm, nu credeți?
Cam multe vise frumoase despre o lume chinologică urată rău.
Vise utopice din păcate pentru rasa doberman, dar realitatea nu-i cum vrem să fie, sau cum visăm noi frumos că este, realitatea este cu este ea făcută de oameni funcție de calitatea lor umană.


Așa ca salvarea rasei doberman chiar nu mai are de unde veni.