Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2021 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu dobermannul2009@gmail.com, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

sâmbătă, 4 iulie 2015

Atât și nimic mai mult

...
Unde sunt sutele de iubitori de dobermani care s-au manifestat pe net în ultimii zece ani?
Ăia care cumpărau ghioarle bolnave genetic de la șmenarii DCR-ului și mă înjurau că mă leg de bieții crescători care mamă mamă  ce mai munceau ei la genitale de dobermani. Munceau pe dracu. Puneau doi câini să se împerecheze și după patru cinci luni încasau un purcoi de bani de la prostovani.
Au dispărut cu câinii lor cu tot.
Parcă i-a înghițit pământul.
Pământul din fundul curții în care și-au îngropat pe șest mortăciunile tinere pe post de dobermani. Pe șest de rușinea că au fost așa de ușor prostiți de niște șmecherași de duzină care abia știau să scrie și să citească.
În fiecare an zeci de noi mușterii apăreau, luau dobermani de la ciumecii DCR-ului, mai scriau apoi un an doi pe net înjurându-mă pe mine și familia mea ca să intre în grațiile ipochimenilor pentru ca să le dea și lor o cupiță rămasă pentru ca apoi dacă nu deveneau la rândul lor înmulțitori de ghioarle bolnave genetic pe post de dobermani dispăreau pentru totdeauna.
Aici e problema și ea constă în faptul că în fiecare an se găsesc noi și noi mușterii care mușcă din momela strălucitoare confecționată cu grije de atâtea cluburi și asociații canine, confecționată pentru înșelarea iubitorilor de câini. Mușterii ăștia, unii neavizați ba chiar inșelați de grupuri organizate în scopul ăsta, alții proști de-a dreptul țin în picioare escrocheria cu dobermani bolnavi genetic. Ei plătesc practic pentru existența escrocilor și pentru distrugerea rasei.
Ce-i de facut?
Nimic în plus față de ce fac eu de ani buni.
Trebuie ca fiecare tras pe sfoară să povestească pe net cazul lui.
Atât și nimic mai mult.