...
De unde vine răul?
Răul a apărut nu când s-a inventat show-ul canin ci atunci când dobermanii au devenit marfă.
Atunci crescătorii adevărați care urmăreau ameliorarea raselor au dispărut și au fost înlocuiți de negustori care înmulțesc dobermani pentru profit material. Goana dupa profit a negustorilor de dobermani a făcut restul: a modificat legi, regulamente, practici, obiceiuri , ... într-un cuvânt a modificat selecția în așa fel încât să-i ajute pe ei să vândă marfa doberman cât mai scump posibil. Estul sărac al Europei în speranța unor profituri mari și rapide a mușcat cel mai tare din mărul ăsta otravit. Tipicitate, temperament, sănătate genetică care erau criteriile de selecție naturale ale dobermanilor altădată, criterii urmărite cu strictețe de adevarații crescători și iubitori ai rasei au fost lăsate deoparte și înlocuite de singurul criteriu de selecție la ora actuală și anume celebritatea câștigată în showuri. Celebritate ușor de obținut pentru niște negustori de câini pentru că în showuri dacă n-au relațiile necesare obținerii trofeului au bani cu care să-l cumpere.
Așa că nici aspect, nici temperament si nici sănătate nu mai contează în expozițiile care asigură selecția, contează doar dacă stăpanul are o funcție în ierarhia chinologică sau dacă nu, trebuie să fie dispus să platească banii necesari pentru ca arbitrul să-i dea trofeul pus în joc.
Cu cât trofeeul e mai important ca valoare cu atât accesul la el e mai dificil. Trofeele cele mai importante se iau doar de câinii a căror stăpâni se găsesc în varful ierarhiei chinologice sau de câinii a căror stăpâni pot plăti sume importante de bani pentru a le obține.
Pentru niște negustori de dobermani o astfel de selecție este mai mult decât potrivită scopului.
Nu se mai uită nimeni la calitatea cainelui.
Se uită doar la trofeele aranjate sau cumpărate.
Astfel orice mârtoagă răpciugoasă poate ajunge mare campion iar puii lui vânduți scump vor acoperi repede cheltuielile de cumpărare ale trofeelor.
Legile profitului au înlocuit selecția corectă care ameliora rasele.
De asta nu mai există nicio speranță nu doar pentru dobermani dar și pentru celelalte rase canine.
Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.
