...
sunt toti dobermanii care poarta genele DCM-ului.
Cum sa-i depistezi?
Analizele toate deocamdata nu rezolva problema si chiar labratoarele care le fac recunosc asta. Toate analizele actuale arata doar ca in momnetul prelevarii probelor date la analizat dobermanul respectiv nu are boala declansata. Ce se va intampla incepand de a doua zi dupa prelevare analizele nu pot spune.
Si atunci cum sa ne ferim de DCM?
Doar stiind cine a murit de DCM si ferindu-ne cat mai mult posibil de respectivii dobermani si de cei de acelasi sange cu ei. "Pe cat posibil" = utilizand stiinta genetica si minimizand in mod stiintific riscul.
Problema este insa sa stim precis cine a murit de DCM si asta nu putem afla pentru ca crescatorii pastreaza secretul. Daca au DCM la ei in canisa au probleme cu vanzarea de pui si cu montele la masculii pe care-i detin. Si atunci ca sa aiba ce pune pe masa, ce bea si ce imbraca ei si familiile lor tac si ascund mortii de DCM.
De DCM nu ne putem pazi in ceea mai mare masura pentru ca nu stim cum stam.
Nu stim care-i grau si care-i neghina.
Vechea poveste cu baza de date pe care am tot cerut-o de ani buni s-a dovedit o utopie intr-o lume in care actorii principali si anume crescatorii mor de foame daca nu vand dobermani.
Cand cresterea dobermanului a incetat sa mai fie un hobby si a devenit sursa de existenta pentru crescatori rasa doberman a fost condamnata la pieire.
Ce este de facut acum?
Intoarcerea la hobby sau disparitia rasei.
Eu nu cred ca se va putea asta intr-o lume in care banul e rege.
Nici n-ar avea cine s-o faca.
Actorii care ar trebui sa joace in piesa asta adica crescatorii sunt vai mama lor. In zece ani am cunoscut direct sau indirect zeci de crescatori de dobermani romani si straini. Toti acestia parca sunt trasi la indigo: marlani, agresivi, oameni cu o spoiala de cunostinte care-i face sa nu inteleaga mai nimic, niste primitivi incantati doar de zanganitul banilor. Sa le vorbesti de genetica unor astfel de indivizi are aceeasi finalitate cu o prelegere stiintifica sustinuta in fata unui trib amazonian abia iesit din epoca de piatra.
Asa ca ... a fost odata o rasa frumoasa care se numea doberman.
Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.
