...
Cica sunt exagerat.
Ce sa faca ei inmultitorii de dobermani daca bolile genetice sunt peste tot?
Sa nu mai faca monte?
Eu stiu la fel de bine cum stiu toti inmultitorii ca bolile genetice sunt peste tot. Diferenta este data doar de cantitate. In anumite linii mai mult in altele mai putin.
Exista deci o speranta teoretica si anume ca inmultitorii sa se axeze cu montele la dobermanii din liniile in care problemele sunt mai putin grave si sa renunte la celelalte linii.
Asta presupune in primul rand sa se cunoasca toti decedatii din motive de boli genetice (si nu se stiu decat foarte putini acum) si in al doilea rand este nevoie de o doza extraordinara de altruism din partea inmultitorilor care trebuie sa renunte la profit (renuntand sa inmulteasca foarte multi din dobermanii pe care ii au acum) poate chiar sa cheltuiasca bani din buzunar pentru a da o sansa rasei. Adica sa faca hobby din cresterea dobermanului cum spun ei ca fac si nu afacere cum fac de fapt acum.
Numai ca vedeti voi pe fomistii astia atrasi de bani ca musca de kkt si care traiesc nu dintr-o meserie a lor ci din genitale de caini lasand asa o pleasca din brate?
Eu nu vad posibil asa ceva.
Asa ca speranta este doar teoretica ca practica nu mai e nicio speranta.
De asta spun ca problema rasei doberman este problema de caracter a crescatorilor rasei.
Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.
