Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

miercuri, 10 decembrie 2014

Speranta rasei doberman

...
Cica sunt exagerat.
Ce sa faca ei inmultitorii de dobermani daca bolile genetice sunt peste tot?
Sa nu mai faca monte?
Eu stiu la fel de bine cum stiu toti inmultitorii ca bolile genetice sunt peste tot. Diferenta este data doar de cantitate. In anumite linii mai mult in altele mai putin.
Exista deci o speranta teoretica si anume ca inmultitorii sa se axeze cu montele la dobermanii din liniile in care problemele sunt mai putin grave si sa renunte la celelalte linii.
Asta presupune in primul rand sa se cunoasca toti decedatii din motive de boli genetice (si nu se stiu decat foarte putini acum) si in al doilea rand este nevoie de o doza extraordinara de altruism din partea inmultitorilor care trebuie sa renunte la profit (renuntand sa inmulteasca foarte multi din dobermanii pe care ii au acum) poate chiar sa cheltuiasca bani din buzunar pentru a da o sansa rasei. Adica sa faca hobby din cresterea dobermanului cum spun ei ca fac si nu afacere cum fac de fapt acum.
Numai ca vedeti voi pe fomistii astia atrasi de bani ca musca de kkt si care traiesc nu dintr-o meserie a lor ci din genitale de caini lasand asa o pleasca din brate?
Eu nu vad posibil asa ceva.
Asa ca speranta este doar teoretica ca practica nu mai e nicio speranta.
De asta spun ca problema rasei doberman este problema de caracter a crescatorilor rasei.