Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

sâmbătă, 27 decembrie 2014

"Ne-a displacut arbitrajul lui papp"?

...
Ne-a displacut asa este.
Ne-a displacut bataia de joc fata de noi si cainele nostru la ordinul celor carora el "le arbitreaza bine cainii pentru ca de aia il invita" mereu si mereu in expozitiile DCR. 
Ne-au displacut inventarea de defecte inexistente la cainele nostru, ne-a displacut foaia de arbitraj intocmita pentru a ne dezavantaja si cel mai mult ne-a displacut mitocania lui papp care a spus public ca "nu suntem corecti". Ne-a displacut ca acei din conducerea DCR prezenti la fata locului au fost incantati de mitocania lui papp. Dealtfel ca sa fie clara pozitia conducerii DCR cateva zile mai tarziu cand a ajuns acasa csaba andrei majoros i-a dat dreptate public lui papp laudandu-l cat de bine a vorbit despre "cainii pe post de dobermani", adica asa cum si-a batut joc de noi si de dobermanul nostru. Era clar si doar cazut in cap sa fie cineva sa nu-si dea seama cat de mult le-a placut mitocania lui papp.
Dar nu "ne-a displacut arbitrajului lui papp" doar pentru calificativ, doar pentru ca nu ne-a dat ce ne asteptam sa ne dea asa cum vor sa acrediteze ideea membrii DCR si asta numai ca sa manipuleze prostii. In fond din trei arbitri care l-au vazut pe Casi in ring unul i-a dat Best Puppy, altul RPJ la masculi si doar lui papp "nu i-a placut". Puteam sa nu ne mai ducem la papp si sa luam trofee la alti arbitri. Nu eram singurii proprietari de dobermani ai caror dobermani nu i-au placut lui papp. Stiam bine atunci si de ce "nu i-a placut" Casi lui papp si care este scopul "displacerii" si cui serveste aceasta "displacere".
Dar cel mai mult si mai mult ne-a displacut ...
Dar ca sa intelegeti ce ne-a displacut cel mai mult si mai mult trebuie sa va povestesc ceva.

Cu o zi inainte de expozitia DCR a avut loc adunarea generala anuala a clubului. Sotia proaspat membra DCR trebuia sa participe. Dupa incheierea TNAR-ului tinut pe un maidan peste drum de groapa de gunoi din comuna Cernica am plecat intr-o coloana de masini catre locul de desfasurare a adunarii generale. Habar n-aveam unde este acest loc dar ni se spusese ca este un loc select binecunoscut si frecventat de adrian bucur. Am mers cu masina in urma celor care cunosteau locul respectiv. Am ajuns dupa 10-15 minute la o crasma sordida de pe centura capitalei unde alaturi de sala in care ar fi trebuit sa se desfasoare adunarea generala a DCR avea loc loc o nunta cu manele si chiuituri. Cele doua sali erau despartite de o carpa imputita ca perdea sau draperie nu se putea numi iar de jur imprejur mirosea a vin acru si urina. Ne-am ingrozit asa ca am gasit repede o scuza legata de sanatate si am plecat inainte de a incepe adunarea generala.
Asa ca cel mai mult si mai mult ne-a displacut anturajul membrilor DCR. Prezenta noastra alaturi de astfel de indivizi si individe era mai mult decat compromitatoare pentru noi si nu o puteam accepta.
Asta a fost momentul in care am decis sa punem capat oricarei legaturi cu DCR-ul si membrii lui.
Ca n-am gresit in aprecierea noastra privind membrii DCR atunci la sfarsitul anului 2006 timpul a dovedit-o cu prisosinta.