Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

luni, 22 decembrie 2014

De ce scriu eu adevarul despre inmultitorii romani de dobermani grupati in DCR? ep.7

...
La Ploiesti in iulie 2006 am vazut cainii stand in custi asteptandu-si randul la intrarea in ring. Erau cuminti si multi dintre ei dormeau. Noi eram cu cainele nostru in lesa pe marginea ringului. Cand am vazut cainii crescatorilor stand asa de cuminti in custi am zis ca este o metoda buna ca sa nu stea cainele in picioare atatea ore.
Asa ca am cautat si i-am cumparat si noi o cusca de metal portabila. Adica se strangea si o puteai pune in masina sau pe masina cand mergeai in expozitii. Am cumparat-o in perioada cuprinsa intre expozitia de la Ploiesti iulie 2006 si cea de-a doua expozitie la care am participat adica CACIB Bucuresti septembrie 2006.
In septembrie 2006 la Bucuresti am folosit-o pentru prima si ultima oara.
Am sosit la expo devreme. Am gasit un loc putin mai departat de ring langa un gard. Am desfacut cusca si am pus cainele inauntru. Casi n-a fost deloc incantat ca i-am limitat libertatea de miscare. Acasa era liber 24 de ore din 24. A plans, s-a agitat si pana la urma a trebuit sa-l scoatem de acolo si sa-l tinem langa noi in lesa cum statea el tot timpul cand plecam de acasa. Era foarte echilibrat si cu toate ca dobermanul lui gelal alievici facea ca trenul legat de gard cu lesa al nostru isi vedea de treaba lui. De fapt dupa atatia ani de experienta am invatat ca un caine care te iubeste te si asculta si atunci cel mai important lucru este sa-l faci sa te iubeasca. Daca asta ti-a reusit dresura este aproape inutila rezumandu-se doar la faptul de a te face inteles de caine.
Atunci ne-am lamurit. 

Cusca nu putea fi folosita doar de cateva ori pe an in expozitii. Cainele trebuia invatat sa stea in ea. 
Am cautat sa vedem cum ii invata crescatorii de dobermani sa stea in cusca si ne-am lamurit repede. Cainii care stateau cuminti in cusca la expozitii stateau asa pentru ca acasa la ei isi petreceau cea mai mare parte din timp in custi. Erau scosi de acolo pentru miscare si dresura de cateva ori pe zi. Asa mancau mai putin, nu stricau si nu murdareau prin casa si lasau stapanii liberi sa plece de acasa fara ei (noi nu mergeam nicaieri fara Casi) sau sa-si desfasoare activitatea. Cumintenia lor in cusca stramta era doar aparenta. Era vorba de fapt despre apatie, plictis, depresie. Tinutul in cusca atat de mult timp aducea insa avantaje notabile in ring crescatorilor si pentru crescatori ringul insemna reclama care se transforma in bani multi pentru puii cainilor respectivi.. Cand iesea de acolo pentru a fi bagat in ring saracul doberman intepenit era nebun de dorinta de a se misca, de a se dezmorti si parea arbitrilor din ring foarte vivace. 
Ne-am lamurit: cusca era "utila" crescatorilor. 
Adica acelora care aveau caini doar pentru a face bani de pe urma lor. La crescatori dragostea fata de caine trecea pe locul doi, locul unu fiind rezervat doar metodelor, practicilor si tehnicilor de a face bani din genitale de dobermani.
Cainii crescatorilor zaceau mare parte din viata lor fertila (adica atata timp cat puteau fi inmultiti ca sa aduca bani) in custi nederanjandu-si stapanii care ii "iubeau" doar de ochii lumii.
De aia stateau "cuminti" in custi si in expozitii. 
Cusca era universul lor de zi cu zi.
Cand am aflat asta am fost surprinsi.
Smenarii DCR-ului isi strigau peste tot dragostea fata de doberman si noi in prima instanta am crezut ca o fac sincer.
Cum adica ne ziceam noi: spun ca-si iubesc cainii dar acasa la ei ii tin in custi ca sa nu-i deranjeze? 

Pai te poate deranja cel pe care-l iubesti? 
Ii iubeau doar asa din cand in cand, adica atunci cand aveau ei chef sau cand aveau interesul sa-i vada lumea cat de mult isi iubesc cainii?
Custi in expozitii intelegeam dar custi acasa si mai mult decat atat pline cu caini nu puteam intelege.
Atunci ne-am lamurit: cusca nu-i pentru cainii nostri, pentru ca noi ii iubim si nu traim din genitalele lor asa ca am renuntat la ea si am scos-o in vanzare dupa doar 10 minute de utilizare la CACIB Bucuresti septembrie 2006.
Am scos-o in vanzare in aprilie 2007 si tot atunci am vandut-o.
Dar suficient pentru astazi.
Continuarea intr-un episod viitor.