...
Oare dragoste si compasiune este cand pomeneste despre un doberman mort utilizand pentru deces verbul peiorativ "a crapa".
Evident ca nu.
Si atunci de ce ii este sila?
Ii este sila de el insusi?
Ii este sila de lipsa de caracter pe care o dovedeste batandu-si joc de un animal nevinovat?
Caracterul se dovedeste in situatii extreme.
In cazul de fata ura lui fata de mine cel care scriind despre el ii stric smenul cu dobermani bolnavi genetic, care demonstrez cu propriile lui cuvinte ca nu-i nimic de capul lui dobermanistic vorbind e mai puternica decat capacitatea de a se controla, de a mima iubirea de dobermani. Si atunci isi da jos masca si ne arata adevaratul caracter.
Cum sa te razboiesti cu mine batandu-ti joc de memoria unui caine din rasa pe care o cresti si pe care sustii ca o iubesti de nu mai poti?
Orice ar fi intre mine si el memoria cainelui ar trebui sa ramana neintinata.
Asa ar trebui sa fie daca ar avea caracter.
Dar de unde asa ceva la un inmultitor roman de doberman.
Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.
