Ca este prost cineva nu-i o problema.
Nu-i motiv de suparare ca omul este asa cum este.
Problema apare cand prostul produce daune prin prostia lui si toate astea pleaca de la zicala: "prostul pana nu e si fudul parca nu e prost destul".
Cu cât sunt mai prosti oamenii cu atât se cred mai inteligenţi, iar acest comportament apare pe fondul incapacităţii lor de a-şi evalua corect nivelul la care se gasesc si asta pentru ca prostia ii impiedica. În psihologie acest comportament se numeste efectul Dunning-Kruger.
Filosoful Bertrand Russell spunea ca: „sursa fundamentală a problemelor actuale este că în lumea modernă oamenii proşti sunt încrezuţi, iar cei inteligenţi sunt plini de îndoieli“.Inteligentul macinat mereu de indoieli este obligat sa se perfectioneze pentru ca indoielile lui il fac sa caute mereu raspunsuri, sa se informeze. Prostul are intotdeauna certitudinea ca-i doct si nimeni si nimic nu-l poate face sa-si schimbe aceasta parere tocmai pentru ca fiind prost n-are capacitatea de analiza. El fara sa-si puna probleme si fara sa-si bata capul sa studieze are tot timpul din lume sa se agite, sa ocupe prim planul spatiului public. Se lupta sa fie vizibil si lider in lumea celor care sunt ca el si care tocmai pentru ca sunt prosti considera tampeniile debitate de el ca adevarate valori stiintifice.
Asta este situatia si in dobermanistica romaneasca.
O mana de oameni cu o spoiala de cultura si un caracter vai mama lui, mandri de goliciunea lor intelectuala pe care n-o vad pentru ca ochii mintii le sunt impaienjeniti ca unor orbi si convinsi ca tampeniile debitate de ei sunt adevaruri stiintifice au pus mana pe o rasa si o duc la dezastru.
