...
Trebuie doar sa te uiti la pozele puse de ciumecii DCR-isti.
Adica sa te uiti la pozele puse de cei care inmultesc dobermani in Romania si care isi zic "crescatori de dobermani" fiind girati in promovarea urateniei chiar de clubul de rasa si de asociatiile canine regionale si nationale.
Uratul se napusteste asupra ta din zeci si zeci de poze.
Odata le ceream sa puna poze, cat mai multe poze pentru ca aceste poze dovedeau mai mult decat putem eu spune in vorbe. Standardul rasei comparat cu pozele puse chiar de inmultiori erau turnesolul mizeriei pe care o produceau in canisele lor.
Ce urati dobermani au cei care isi zic "crescatori romani de dobermani" asociati in DCR.
Ce este insa nostim este ca inmultitorii sunt mandri cu pocitaniile izvorate din canisele lor tot asa cum vorba romaneasca spune ca "cioara este mandra de puii ei".
Pe ei inmultitorii romani de dobermani grupati in DCR ii inteleg ca sunt mandri. Au doua motive pentru asta. Primul motiv este ca asta este tot ce pot ei face. Doar de asa ceva sunt capabili. Al doilea motiv chiar daca isi dau seama de uratenia puilor din canisele lor totusi trebuie sa-i vanda pentru ca din asta traiesc si atunci au interesul comercial sa faca din urat frumos.
Pe cine nu inteleg eu insa nu inteleg pe cei care admira aceste pocitanii ba chiar se si inghesuie sa dea bani pentru ele.
Pe astia nu-i inteleg eu.
Ori sunt milosi si atunci din mila asigura un camin si ofera iubire unor sarmani Quasimodo care oricum au venit pe lume fara voia lor, ori sunt prosti facuti gramada.
Dupa opt ani de cand urmaresc fenomenul dobermanistic romanesc cred insa din ce in ce mai mult tinand cont de numarul mare de poze cu pocitaniile achizitionate pe care cumparatorii le fac publice oripilandu-ne pe cei care stim cum trebuie sa arate un doberman ca argumentul acestei iubiri imense pentru urat este de fapt postia, prostia extrema.
Prostia extrema a celor care cumpara este de fapt motorul smenului DCR-ist cu pocitanii pe post de dobermani. Prostii astia le asigura papica si bauturica unor smecherasi de duzina.
Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.
