...
Bine, bine dar unde or fi nevrajelile de care vorbeste?
Public nu apar, ba din contra.
Public vedem doar vrajeli cu superlative debitate de inmultitorii romani de dobermani despre cuiburile lor, cuiburile cu mortaciuni pe post de dobermani. Adica vedem cuiburi cu caini cu grave tare genetice de sanatate inmultiti si vanduti prostilor care pun botul la vrajelile lor.
Vedem vrajeli cu teste de sanatate care nu garanteaza nimic dupa cum ne spun chiar laboratoarele care fac testele.
Vedem vrajeli cu titluri "aranjate" si/sau "cumparate".
Vedem in concluzie reclama mincinoasa in toata regula pe tot netul.
Si mai vedem ca orice voce critica este repede ... exmatriculata din spatiul public de cei pusi de inmultitori sa stea de veghe ca smenul lor sa nu sufere. Asta vedem peste tot.
Nevrajelile astea de care vorbeste cea cu limbaj de boarfa de pe centura capitalei aleasa de cainarii suceveni responsabila cu disciplina (sic!) or fi doar in privat?
Asa zice respectiva si cheama martori : "clientii".
Clientii?
Deci isi vinde hobby-ul?
Hobby pe bani?
Asa spune ea ... "clientii".
Si atunci de ce tipa cainarii de dobermni ca din gura de sarpe ca ei sunt dezinteresati, ca pe ei ii mana in lupta doar dragostea pentru caini? Ca ei fac ... hobby.
Si tipetele astea sunt evident tot publice ca sa intre in cap prostilor.
De fapt public isi fac reclama mincinoasa pentru o marfa cu defecte ascunse. Defecte ascunse cu grije de ei cu ajutorul organizatiilor si cluburilor canine nationale si internationale care au creat regulamente in scopul ascunderii acestor defecte. Ascundere obligatorie pentru ca inmultitorii de dobermani sa poata vinde nestingheriti marfa de proasta calitate pe care o produc.
In realitate este doar o treaba murdara cu mortaciuni pe post de dobermani. Caini bolnavi genetic "coafati" in mari campioni in expozitii "aranjate" si/sau cu trofee "cumparate".
O treaba murdara pe bani, pe foarte multi bani.
Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.
