Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2021 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu dobermannul2009@gmail.com, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

vineri, 20 ianuarie 2017

Concluzie la un RIP care putea fi evitat

...
Cică-i mare sculă pe basculă. Inmulțitoare de dobermani, membră prin conducerea nu știu cărei asociații canine. Zice că-i plină de prieteni care sar s-o ajute la nevoie ... 
Si iată nevoia. Timp de șapte ore caută și nu găsește un medic veterinar care să-i opereze și salveze bietul câine. O puzerie de prieteni care nu-i servesc decât la postările post mortem ale bietului animal cu obișnuitul RIP precum și la admirarea ei și a bancurilor porcoase pe care respectiva le face. Unde au fost prietenii atunci când a avut nevoie de ei ca să-și salveze câinele? 
Iată că nu fost nicăieri. Păcat de bietul câine.
De unde și concluzia că valoarea prietenilor nu constă în numărul lor ci în calitatea acestora.

Ar mai fi ceva de spus. Cum este posibil să-și facă  cineva canisă, să înmulțească dobermani rulând în ani de zile zeci de câini fără să aibă în preajmă 24 de ore din 24 un medic veterinar capabil să facă o operație obișnuită pentru cîinii din rasa pe care o crește? Asta se numește inconștiență, prostie, lipsă de interes, ... sau cum vreți voi să-i spuneți. Si aici e valabil ce zice nevastă-mea: ce te miri așa nu i-ai zis tu bine cum i-ai zis acum câțiva ani.

Iată concluzia la un RIP care putea fi evitat: lumea celor care cresc dobermani e plină de probleme grave de care înmulțitorilor nu prea le pasă.