Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

luni, 29 august 2016

De ce crește incidența DCM-ului la dobermani?

...
Pentru că nu există niciun test care să spună cu precizie chiar mică dacă un doberman va dezvolta sau nu DCM-ul. Mai corect spus nu există niciun test care să evidențieze existența DCM-ului în bagajul genetic al unui doberman.
Și atunci ce poate face în lipsa unui test cât de cât precis cine vrea totuși să înmulțească dobermani iar puii să fie cât mai feriți de această boală?
Ar trebui să aleagă un mascul și o femelă care să aibă cât mai puține cazuri de DCM printre dobermanii din pedigree-ul lor. Să utilizeze pedigreeul și informațiile publice privind starea de sănătate a dobermanilor din pedigreele masculului și femelei. Numai că în cazul ăsta se va lovi de două obstacole puse în calea lui în mod intenționat chiar de cei care înmulțesc dobermani. Primul obstacol: pedigreeul nu reflecta neapărat originea reală a dobermanilor și al doilea obstacol: acei care înmulțesc dobermani înmulțesc pe bani multi iar faptul că se află public că DCM-ul este prezent la ei în canisă le afectează grav vânzările așa ca mint ascunzând decesele pe motiv de DCM sau atribuindu-le unor cauze naturale.
In concluzie incidența DCM-ului la dobermani crește de la an la an pentru că nu există un test privind existența DCM-ului în bagajul genetic al dobermanilor și pentru că în lipsa testului adevărul este ascuns de înmulțitori pe motiv de marketing. Marketing criminal pentru viitorul rasei susținut din interes de beneficiarul banilor intrați din vânzarea de pui adică de întregul sistem chinologic.