Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

duminică, 16 august 2015

Cu o floare nu se face primăvară

Da, se produc orori în adăposturile pentru câini.
E revoltător ce se întâmplă acolo.
Cum se ajunge aici?
O sa vă povestesc ceva din experiența mea.

Acum câțiva ani am decis să-mi fac o vila în apropiere de București. Atunci am constatat că în jurul Bucureștiului câmpurile sunt pline de câini maidanezi și câini lăsați liberi să iasă din curți ca să "f..te și ei puțin că de, au nevoie de asta". Mândria gospodinelor din zonă este cu atât mai mare cu cât masculul lor f..te mai mult. Nicio autoritate locală nu verifică dacă legea privind câinii este sau nu respectată. Și nu o fac pentru că ar pierde capital electoral din asta. Cum lăsatul câinelui neînregistrat, nemicrocipat, necastrat, nevaccinat pe străzi este sport național în zonă cine i-ar mai vota din patru în patru ani dacă le-ar strica distracția? Așa ca are loc nestingherită o întrecere pe viață și pe moarte între masculii gospodinelor.
Când am început să construiesc vila sub rulota constructorului meu și-a făcut adăpost imediat o cățea maidaneză care acolo a și fătat primul rând de pui. Evident iubitor de animale fiind am luat-o în grija mea pe ea și puii ei până a fost gata vila. Nu vă mai povestesc cât de revoltate au fost gospodinele care eliberau din curți masculii ca să o monteze. Revoltate că hrănesc niște maidanezi, că-i ocrotesc, că încurajez astfel umplerea câmpului de câini. Câtă ură revărsau pe biata cățea pentru că a umplut câmpul ca puii ei. Pui aduși pe lume pentru ca ei să se mândrească cu masculii lor necastrați. Niciunuia nu-i trecuse prin cap să castreze cățeaua cu toate că primăria organiza periodic pentru localnici castrări gratuite.

Nu le trecea prin cap pentru că nu voiau să-și strice "distracția".

Când a fost gata vila și am închis curtea m-am pomenit cu viceprimarul și cu o echipa de hingheri. Au oprit direct în poarta vilei noastre. N-a spus că are reclamație dar evident eram reclamat. Eram vinovat că mi-a fost milă de câini și i-am hrănit. Cu un ton imperativ viceprimarul m-a somat : "ori îi bag în curte, ori îi iau ei".
I-am băgat în curte de milă.
Erau nu mai puțin de nouă câini.
Toți erau puii masculilor eliberați de vecinii mei din curți ca sa f..te maidanezele.
Ce mi s-a întâmplat mie s-a întâmplat pe tot teritoriul comunei numai ca acolo oamenii au decis să-i lase pe hingherii aduși de viceprimar să ia câinii la adăpost.
Așa au umplut un adăpost de câini pe care apoi s-au apucat mai mult ca sigur să-i ucidă cum i-a dus capul.
Am luat deci cei nouă câini în curte, i-am înregistrat pe toți nouă, le-am făcut carnete de sănătate, i-am microcipat, i-am castrat, i-am vaccinat, îi deparazitez periodic, le-am făcut cuști individuale, cumpăr săptămânal pentru ei circa 35-40 de kg hrana uscată, îi duc la veterinar de câte ori e o problema cu ei, ... si toate astea din pensia mea și a soției, pensie de fost "blocatar fomist fără bani de țelină".
Eu așa am făcut dar sunt aproape singurul din comună care a făcut așa.
Sunt anormal deci. Normalitatea o dă din păcate majoritatea barbară.
Ce se întâmplă acum în afara curții mele unde cei nouă maidanezi luați de mine și soție huzuresc?
Au apărut alți câini, alte generații. Câini rezultați din împerecherea fără rost a câinilor eliberați din curți.
Așa că în curând ... vor veni din nou hingherii.
De data asta însă eu nu voi mai putea face nimic pentru ei.
Concluzie?
Una singură: câinii maidanezi sunt imaginea unui popor needucat și fără Dumnezeu.


PS: Profesorul meu de sport, Dumnezeu să-l odihnească avea o vorba: gradul de civilizație al unui popor se măsoară prin cantitatea de săpun pe cap de locuitor și numărul de scuipați pe metru pătrat. Eu îmi permit să-l completez azi: gradul de civilizație al unui popor se măsoară domnule profesor Tibacu prin ceea ce spuneați dvs. dar și prin cum are grijă de animale.