...
Mă uit peste tot.
Dezastrul rasei doberman este evident și strigă din orice colț.
Strigă de pomană însă. Doar eu și soția îl auzim. Noi cei dinafara sistemului și cam atât . Doar noi ne luptăm să facem ceva. Căutăm soluții, strigăm de disperare, ne agităm îngrijorați.
În rest nesimțirea e uriașă.
Mă uit de exemplu la un dresor tânăr. Și-a făcut un grup în care discută despre orice dar nu despre sănătatea rasei doberman. Aia nu-i problema lui. Nu-l interesează.
El dresează și vrea să fie liniște ca să poata dresa nestingerit ... mortăciunile.
Evident omul nu mă citește pentru că nu-l interesează dezastrul rasei, n-are timp de prostii, el ... dresează.
Si ce dacă mor dobermanii tineri? Are mereu alții de dresat.
Câstigă și e suficient pentru el. Nu-si pune probleme.
Face bani, e bine.
Vorba aceia care spune ferice de cei saraci cu duhul as modifica-o in ferice de nesimțiți că a lor este lumea.
Manâncă, beau, fac sex și trăiesc fără probleme de conștiință, fără îndoieli, fără regrete. Trăiesc ca ființele primare clipa. Nu-i interesează viitorul țării, a nației, a omenirii, a naturii, a animelelor, a mediului înconjurător, ... nu-i intresează nimic. Pe ei îi intresează să aibă ce băga în burtă și atât.
Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.
