Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

luni, 9 martie 2015

Blogul meu

...
Cât de nostim este cum încearcă să mă convingă șmenarii că nu mai am niciun rost în lumea asta dobermanistică, că nu mă mai crede nimeni, că vremea mea a trecut, că gata e cazul ca de disperarea singurătății în care se fac că m-au lasat să mă arunc în fața ... avionului.
E nostim pentru că idioții aștia care nu sunt buni decât să stea cu nasul la genitalele câinilor nici măcar nu sesizează ca eu știu tot ce se petrece pe blogul meu și în legătură cu blogul meu și e normal să știu cine-mi intră în casă și ce face în casa mea. Casa mea este de fapt un soft, adica un program prostovanilor, program care-mi spune tot ce l-am pus eu sa-mi spună că d-aia l-am făcut. Program pe care l-am făcut să servească scopului. Și scopul meu este sa știu cine mă citeste, când mă citește, ce îl interesează să citească, cât citește, ce copiaza ca să transmită mai departe. Să știu deci impactul celor scrise de mine, pe cine interesează un anume subiect, de ce-l interesează, ce să scriu și ce să nu mai scriu.
Strădania lor de a mă convinge deci că ceea ce văd cu ochii mei nu-i așa cum văd eu ci cum se străduiesc ei sa mă convingă e mai mult decat comică, e dovada crasei prostii de care suferă smenarii.
Totuși trebuie să recunosc că de plictisit mă plictisește totuși ceva.  
Mă plictisește tâmpenia lor.
Mă plictisește mizeria lor de character.
Ma plictisește găinăria pe care o fac cu ghioarle bolnave genetic.
Astea ma plictesesc rău uneori mai ales că proștii ăștia se cred subtili, rafinati, deștepți, ... smecheri care va să zică.
Astea mă plictisesc unori rau de tot dar îmi revin repede când mă uit în ochii dobermanilor. Îmi revin repede când mă uit în ochii lor și la soarta groaznică hărăzită acestor bieți câini doar pentru ca niște nimeni cu o spoială de școală, mândri de mizeria lor morală, fără o meserie sau nerealizați în meseria lor să aibă un șmen din ce trăi.
Pentru dobermani trec peste plictiseala pe care mi-o crează nimicurile astea și continui.
Continui sperând că pot ajuta cu ceva la salvarea rasei doberman deschizând ochii celor dornici să cumpere.
Asta este ceea ce mă face să scriu.


PS: Ar mai fi o întrebare care să dea de gândit.
De ce în ăștia zece ani pot numi ușor zeci de noi escroci deveniți peste noapte înmultitori de dobermani și nu pot enumera măcar o singură persoană care sa fi rămas doar simplu proprietar de doberman? Mai clar: de ce doar escrocii care înmulțesc ghioarle bolnave genetic pe post de dobermani au continuitate în dobermanistica românească iar cei care decid să rămână doar proprietari dispar repede din peisaj, în general dupa prima lor experiență?
Gandiți-vă la această întrebare pentru că răspunsul la ea arată de ce blogul meu e util și de ce continui să scriu.

Numai escrocii inmultitori de ghioarle bolnave genetic pe post de dobermani grupați sau nu în DCR zic că aberez și nu mă mai citește nimeni. Ce să spună și ei ca să-și vândă mortăciunile? Cumpărătorii mă citesc, unii dintre ei mă cred din prima iar alții îmi dau dreptate doar atunci când se conving pe propria lor piele îngropându-și dobermanul inca tânăr, îmi dau dreptate, îi bagă pe escrocii de inmulțitori  în pm si dispar din dobermanistică. Și toate statisticile astea mi le comunică blogul meu în fiecare zi, ceas de ceas, secundă cu secundă. Prostovanilor!