...
Cică nu-i diversitate genetică.
Cât de escroc trebuie să fie cineva ca să leorbăie ani de zile plângând ca fariseul la capul rasei că nu-i diversitate genetică la dobermani când și el a participat la asta?
Cum dracu să mai fie diversitate genetică într-o rasă când condiția de bază a reușitei (citește prețul ridicat de vânzare al puilor) a fost reprezentată doar de pupatul în cur a acelorași înmulțitori care trăgeau sforile în dobermanistică? Păi dacă nu iei doberman de la ei sau de la prietenii lor, dacă vezi dezastrul și salți capul să critici ce nu merge bine poți să-ți iei adio de la trofee că doar ei și prietenii lor iți vor arbitra dobermanii. Iar în lipsa trofeelor adio monte, deci adio pui scoși la vânzare.
Cum să mai fie diversitate genetică când de exemplu aceleași mortăciuni pe post de dobermani ale lui pezzano și ale altora cațiva puțini, foarte puțini ca el se regăsesc în cam toate pedigreele dobermanilor europeni și nu numai? Gino Gomez del Citone de exemplu, cel cu bagajul genetic varză are peste 500 de fii, mii de nepoți și multe zeci de mii de strănepoți, ... iar Gino este doar un exemplu de așa nu.
Cu ani de zile în urmă când am vorbit despre ce spune pedigreeul unei femele del Nasi subliniind că este o bombă genetică adusă în România și înmulțită în draci am fost luat peste picior cu "auziți ce zice afonul ăsta o del Nasi nu e bună". Da, genetic respectiva del Nasi nu era bună pentru că transmitea tarele genetice moștenite de ea viitoarelor generații, în schimb era buna pentru cea care o importase pentru că puii unei del Nasi se vindeau scump. De asta o și importase pentru a face apoi bani prin înmulțirea ei. Așa au făcut toți crescătorii români. Au importat mortăciuni cu ștaif pentru a le vinde apoi scump puii. De sănătatea genetică a rasei i-a durut fix în cur. Așa că niciunul dintre ei nu mai are dreptul să se plangă că nu exista diversitate genetică. Diversitatea genetica a fost sacrificată chiar de ei pentru bani.
Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.
