Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

vineri, 22 iulie 2016

Prea târziu

...
"However, until the breeders start to be honest with the dates and causes of death of our dogs, we will never be able to improve the longevity"
Da, așa este. Numai că este prea târziu iar chestia cu onestitatea la câinari este utopie. Acum zece ani nevasta mea și cu mine ceream o bază de date publică privind tocmai asta, adică "causes of death of our dogs" și explicam că necunoscându-se antecedentele din pedigree-ul dobermanilor nu se poate stabili o politică de monte care sa reducă impactul bolilor genetice.  Spuneam, dar asta era de neacceptat pentru cei care trăiesc din escrocheria cu mortăciuni pe post de dobermani. Nu puteau face cunoscut potențialilor cumpărători că dobermanii vânduți de ei mor pe capete din ce în ce mai tineri de bolile genetice pe care ei le fixau prin monte de-a dreptul criminale. Nu puteau spune public că pe ei nu-i interesa ce înmulțesc decât prin prisma trofeelor care creșteau prețul puilor, deci a profitului. Adevărul ăsta le strica șmenul. Așa că au încercat ani de zile înlăturarea mea. Cu amenințări cu bătaia, moartea și penalul sau cu șantaj privind distrugerea imaginii mele publice, a soției și a fiului.

Este prea târziu pentru că din statistici rezultă clar că nu mai există dobermani care să nu aibă de exemplu DCM-ul în bagajul lor genetic. DCM pe care îl vor transmite urmașilor. Singura problemă este cât timp va mai trece până la dispariția rasei. Iar la asta tot statisticile spun că în zece cel mult douăzeci de ani rasa doberman va fi istorie.