Titlul: Un mare căcat
Zice unul:
"Vă ofer un căcat clocit de mine ani de zile ca să se pupe cu tâmpeniile debitate. Mă întrebați cine garantează că nu-i un căcat ce vă bag eu iar sub nas? Că nu-i un căcat așa cum mănânc eu fără să-mi pese și fără rușine în direct de ani de zile. Cum cine garantează? EU, Rrrrromânul Rrrromân, ăla care dau cu bâta în balta puturoasă a colegilor mei și cu oiștea-n gardul culturii generale imediat ce deschid gura, ăla care bolborosesc mereu cretinisme de genul: e scris în stele, ruleta rusească, Star Wars, lol, upsss, ... și care ca să mă scot basma curată când sunt prins cu tâmpenia în gura falsific realitatea și o dau pe viceversa"
Este că-i suficientă o astfel de garanție? Este suficientă cu o singură precizare și anume nivelul de prostie al celor cărora li se adresează. Iar aici uitându-ne că opt sute și ceva se înghesuie la plăcinte (citește reclamă la noua gazetă de perete) și aproape zero la război lucru care-i produce respectivului autor al citatului dat de mine plânsete de se scutură cămașa de ... pe el avem o concluzie de tras: proști sunt pe lume berechet, dar tâmpiții sunt totuși o minoritate.
