Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

miercuri, 25 mai 2016

Oameni mici, fericiri mici

...
Mă uit pe pozele de la o expoziție canină.
Într-una dintre ele soț, soție, copilul minor și doi câini în spatele unor cupe de tinichea. Soțul e vizibil bucuros, soția însă zici că face explozie de fericire. Fericirea lor plecă de la așa puțin lucru? De la cupele de tinichea strălucitoare luate de câini într-o expoziție de frumusețe? Da, de la asta pleacă fericirea familiei. Nu valoarea cupelor contează pentru ei ci faptul că puii celor doi câini vor fi vânduți cu preț mare datorită cupelor expuse în această poză de reclamă. De asta sunt fericiți nevoie mare. S-au "realizat". Vor pune câinii la produs și se vor umple de bani vânzându-le puii. Oameni mici, fericiri mici. Sunt fericiți pentru că vor avea ce-și doresc ei de la viață și nu sunt în stare să obțină altfel. Vor avea nevoile primare de potol și poșircă asigurate. Că rasa a intrat în extincție cu cupele în vitrină pentru astfel de oameni nu contează. Și apoi de ce-ar conta dacă așa-i chinologia croită. Toți înmulțitorii fac la fel și atunci pun și ei botul la țâța oferită de cei mai mari ca ei. Nu se încurcă ei cu fleacuri de genul problemelor de conștiință pentru că pun astfel umărul la dispariția rasei. 
Aici vorba ăluia micu' și urâtul, "dresor" de câini "și ce dacă mor câinii tineri, îmi iau repede alții pentru că important pentru mine este să fiu în ring" capătă valoare de simbol pentru cei care trăiesc de pe urma exploatării raselor canine. Și ce dacă cei doi câini din poză mor tineri de boli genetice? Și ce dacă mor și mai tineri ca ei puii lor pentru că cei doi câini tarați genetic cu boli grave nu trebuiau înmulțiți? Familia e fericită, cu ajutorul cupelor de tinichea expuse într-o poză de reclamă și-au asigurat nevoile ani buni de acum încolo și "ăsta-i singurul lucru care contează pentru ei". Si ce dacă rasa respectivă moare încetul cu încetul, exemplar cu exemplar în chinuri groaznice? Până atunci ei au potolul și poșirca asigurată, iar după asta vor trece repede la altă rasă.