Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2021 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu dobermannul2009@gmail.com, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

marți, 17 mai 2016

Haz nebun

...
Dacă n-ar fi idioți pe lume cărora să le pună Zuckerberg (să-i dea Dumnezeu sănătate ca ne înveselește zilele cu gazeta lui de perete) la îndemână mijloacele de a-și face publice bășinile minții ne-am plictisi de moarte. Tot lucruri raționale, serioase, corecte, ... ne-am plictisi de moarte.
Pentru că îmi place să citesc și îmi place rasa doberman de a cărei soarta îmi pasă îi citesc printre altele și pe actorii dobermanisticii românești și internaționale.
Evident mă amuz teribil de comicul rezultat din ceea ce sunt ei în realitate și ceea ce se străduiesc ei să facă lumea să creadă că sunt.
Cu toate astea ca să rămân în tema blogului meu nu consemnez aici decât ceea ce spun cei care n-au înțeles încă după 11 ani că nu-i bine să vorbească despre ceea poate fi amendat ușor de realitate.

Un exemplu recent. 
Cel mai mare plasator pe net de tâmpenii dobermanistice zice că-i artist fotograf și își face publice "operele". Printre ele și o "operă" de fals cu care m-a lucrat ani de zile pentru că altfel zău dacă mă interesam despre "talentul" lui fotografic.  Omul te ia tare dacă nu-i apreciezi "creațiile". Zice că ești varză dacă nu apelezi la "talentele" lui fotografice, că habar n-ai ce-i aia artă fotografică, că faci poze la nunta fiului doar cu telefonul și nu apelezi la un "mare artist fotograf" așa cum este el,  că pesemne ai acasă pe pereți doar poze neprofesioniste, că arta costă, ca ești un zgârie brânză care vrei doar lucruri ieftine, că el trebuie să-și amortizeze sumele băgate în aparatură și evident ca mârlanul îți bagă sub nas și devizul cheltuielilor ca să-ți cadă fața ce om cu stare e el, ... Mă rog o sumă de obraznicii pe care ți le servesc mereu mârlanii care n-au argumente într-o discuție. Când colo ce să vezi, așa zisele lui "opere de artă fotografică" sunt kitschuri de te iei cu mâinile de păr. Kitschuri cu definiția în față. Un mârlan nu artist fotograf. Comicul nu rezidă din faptul că-i mârlan că-i lumea plină de ei ci din faptul că omul nu-și da seama de ridicolul situației în care se plasează singur când pune alături de pretențiile că-i "artist fotograf" kitsch-urile sale. Dacă nu-și publica "operele" filozof rămânea, așa pretenția de "artist fotograf" alăturată kitschurilor expuse de el stârnește râsul.

Alt exemplu tot recent. 
Un individ zice ca are masculi excepționali plânge public de supărare pe gazeta de perete a lui Zuckerberg că au rămas ăia flăcăi și nu și-au răspândit sămânța binefăcătoare în rasa doberman.
Acum că masculilor lui le bâțâie diverse, că au angulații de tot rahatul, capete varză, spinări înșeuate, că au cancer, DCM și multe altele în bagajul lor genetic, că stăpânii lor i-au castrat când au văzut ce prăpădenii sunt, că-i țin stăpânii de mila ca pet-uri, că dobermanii de la care a plecat nu sunt ai lui ci ai altora, că el habar n-are nici de dresură în general ce să mai vorbim de dresura de ring că eu l-am văzut pe viu în expoziție cu mârțoagele lui și râd și acum de el, că habar n-are nici să-și hrănească câinii și susține tot felul de aberații, ... știm noi cei care citim ce spune el, care ne informăm. Hazul și aici pleacă tot de la alăturarea pretențiilor pe care le are realității cunoscută public de cei care avem obiceiul de a urmări fenomenul dobermanistic. Cum să nu râzi când știi ce hal de câini are și îi vezi pretențiile absurde și mai ales când citești bâzdâgania debitată de una (amețită rău sau clonă înscrisă de el că omul are obsesia maselor mari de oameni care să-l susțină) care îi zice "vai ce păcat la așa masculi să nu fie păstrată sperma congelată".

Așa că îi citesc la ora de umor și mă înveselesc.

PS: Orice asemănare cu persoanele care se recunosc în postarea mea și își singuri mana în cap este pur caragialească.