...
sau "originalitatea" mâncătorului de căcat.
D'Acciaio și v. Weinberge pentru că neștiindu-se public mai nimic despre câinii ăștia se poate spune de un mincinos interesat orice vrea el să spună netulburat de nimeni. Adică poate spune de exemplu că dobermanii D'Acciaio și v. Weinberge au fost sănătoși tun din punct de vedere genetic și au trăit mult pentru că oricum nimeni nu-l poate contrazice în lipsa informațiilor.
Dar să mergem mai departe cu raționamentul plecând de la constatarea că nu putem consemna informații publice credibile privind acești dobermani ci doar bășini "informative" ale unui semidoct.
Ce merite au dobermanii cutare care au printre ancestorii lor mulți dobermani D'Acciaio și v. Weinberge (cu calități iată nedovedite) atâta timp cât singur spune că descendența acestor dobermani din D'Acciaio și v. Weinberge nu-i deloc sigură? Când spune că fiecare înmulțitor declară ce părinți vrea el să declare pentru puii cuibului pentru care solicită pedigree, că i se eliberează pedigree-ul cu datele pe care le vrea el înscrise acolo fără să-l verifice cineva, că înmulțitorii având mulți câini la ei în ogradă n-au de unde să știe care cu care s-a împerecheat, că printre dobermanii înmulțiți s-au strecurat sau au fost strecurate din interesul înmulțitorului adesea și alte rase pe care nu le găsim prin pedigree-le eliberate puilor (deci pedigree-le respective sunt false atâta timp cât consemnează date nereale), ...?
Și ce socoteli privind bagajul genetic al descendenților să faci când ancestorii sunt absolut ipotetici (după interesul înmulțitorilor) iar pedigree-le (adică cele care atestă originea câinilor) documente fără valoare (cum singur ne explică)?
Evident poți face ce socoteli vrei tu să faci dacă ești escroc iar auditoriul tău este alcătuit din proști.
Indivizii ăștia se bat singuri vorbind mai mult decât trebuie (ce să faci "prostul până nu e și fudul parcă nu e prost destul") despre tâmpeniile pe care le fac ca să scoată bani din genitale de dobermani
Iată dovada că nu exageram când vă vorbeam eu despre caracterul înmulțitorilor de dobermani și vă spuneam că este de doi bani.
Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.
