Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2021 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu dobermannul2009@gmail.com, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

marți, 29 martie 2016

Azi Olive Bamby's Pride

...
Stiați că Olive Bamby's Pride îl are ca tată pe Odin v. Forell cel mort de DCM la vârsta de 6 ani? Nu cred că știați pentru ca nu va spune nimeni dintre înmulțitori. N-au interesul să facă asta.
Nu vă spun pentru că Olive moștenitoarea DCM-istului Odin v. Forell este femela de bază a canisei Franckenhorst. Dacă v-ar fi spus problema cu DCM-ul v-ar fi indicat iată o altă canisă celebră care s-a constituit pe o baza șubredă iar pedigreele dobermanilor lor au la baza câinii unor astfel de canise tarate genetic de DCM. Așa că mucles. Un pic de DCM de ici, un pic de dincolo plus ignorarea adevărului interesată financiar a dus și continuă să adâncească dezastrul rasei doberman când iată acum DCM-ul este peste tot iar impactul lui este din an în an mai mare.

Dar să mai punctăm ceva tot plecând de la Odin v. Forell cel mort de DCM în 1970. Pe Odin îl găsim atât pe line maternă dar și paternă în pedigree-ul altui mort celebru de DCM dar cu 18 ani mai târziu și anume Ebo v.d. Groote Maat în 1988. Deci Ebo v.d. Groote Maat a fost nu începutul ci iată doar o verigă în lanțul putred de DCM din care mai aproape de zilele noastre vectorul Gino Gomez del Citone cel care a venit pe lume în canisa potrivită ca să producă prin cei cel puțin 498 de descendenți ai lui maximum de dezastru a fost bomboana pe coliva rasei. Să fi spuns cineva acum 20 de ani că Gino nu-i bun de montă ca vai și amar de viața lui. Ei iată că n-a fost bun și că folosirea lui ca genitor reprezintă una dintre cele mai mari catastrofe ale rasei doberman.

Ceea ce scriu eu aici n-o să găsiți scris nicăieri unde cei care scriu sunt înmulțitori de dobermani mari sau mici (pagini personale, forumuri, grupuri deschise sau inchise, ... ) pentru simplu motiv că toți mari sau mici au dobermani tarați genetic de DCM. Toți mari sau mici au mușcat din merele putrede timp de zeci de ani iar acum putreziciunea promovată de ei toți este pretutindeni in cadrul rasei doberman. Dizidențele unuia sau altuia dintre înmulțitori sunt doar aparente și de conjunctură reflectând în general interese și orgolii de moment. Când cu ani în urmă i-am avertizat de pericolul DCM-ului și le-am oferit soluții s-au mulțumit ca niște maimuțoi să scoată limba, să se strâmbe, să scuipe, să arunce cu coji de banană în mine, să facă deci ca toți dracii dirijați de șefii lor din DCR și admirați de pe margine de alți maimuțoi ca ei. Acolo unde scriu ei veți găsi doar abureală (citește minciuni convenabile ca să vândă pui de dobermani), simulare privind intenții bune și reclamă, multă reclama mincinoasă pentru câinii și liniile pe care au ei interesul să le promoveze.