Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

miercuri, 17 februarie 2016

Pride of Russia Sidor

...
Pride of Russia Sidor are toate șansele sa fie un vector de boli genetice grave.
Pedigree-ul lui este grăitor.
Nu-mi propun însă de data asta să vorbesc despre problemele genetice ale ancestorilor lui pentru ca am făcut-o în postarea "Pride of Russia Altay".
Azi vreau să vorbesc despre cum se construiește o astfel de legendă mincinoasă. 
Proprietarul lui umblă cu el prin expoziții unde prin relații sau bani sau prin lipsa reglementată a aprecierii corecte a celor trei criterii care definesc un doberman bun de montă și anume aspect exterior/temperament/sănătate genetică masculul este încărcat cu trofee cel mai adesea mincinoase. Fiecare trofeu luat crește tariful încasat de proprietarul lui pentru o monta și sporește numărul solicitanților. Masculul devine astfel treptat în mod fals și păgubos pentru rasa doberman (pentru ca trofeele nu înseamna calitate) un extrem de "bun genitor" lăudat de toți proprietarii descendenților lui care la rândul lor devin agenți de influență interesați să-i facă reclama și interesați să ascundă cât mai bine ce se întâmplă rău cu el și descendenții lui (ascund bolile genetice, decesele timpurii pe motiv de astfel de boli, atribuie decesele unor cauze naturale). În jurul unui astfel de mascul în câțiva ani vor gravita sute de înmulțitori interesați să-i facă lobby mincinos lui și descendenților lui. Trofeele cel mai adesea mincinoase produc astfel o reacție în lanț ca la bombele nucleare cu din ce în ce mai mulți participanți la minciună. O masă de indivizi interesați financiar își apără cu dinții șmenul cu ghioarle bolnave genetic pe post de dobermani ascunzând adevărul și înlăturând orice voce critică.
Ăsta-i de fapt mecanismul prin care cu ajutorul show-ului s-a ajuns la dezastru, show-ul conceput să promoveze nu valoarea chinologică a exemplarelor înmulțite cum ar fi fost în interesul rasei ci relațiile, bani sau interesele înmulțitorilor.