...
DCM cât capra atât pe linie maternă cât şi paternă.
Adică şanse crescute ca puii ei să dezvolte în marea lor majoritate DCM-ul.
Ţineţi cont de următoarea lege: un bunic cu DCM atunci 25% din pui au şanse să facă DCM-ul. La doi bunici cu DCM șansa creşte la 50% şi aşa mai departe. Să zicem doi bunici cu DCM iar Carrie del Nasi face un cuib cu zece pui. Din cuibul respectiv vom avea 5 dobermani cu DCM. La al doilea cuib al ei tot de zece pui ajungem la 10 dobermani cu DCM. Şi uite aşa de la doi bunici cu DCM ajungem în două generaţii prin înmulţirea repetată a femelei care trebuia ţinută ca pet la zeci de dobermani cu DCM. Din doi vectori de DCM (cei doi bunici) în două generaţii adică în 4-5 ani ne-am procopsit cu zeci de vectori ai DCM-ului care la rândul lor utilizați la montă de inconștienții de înmulțitori dornici doar de profit se vor multiplica în zece ani în sute de vectori ai uneia dintre cele mai grave boli genetice.
Dar cum o să hrănească proprietara o del Nasi care sa fie pet?
Ce d-aia a dat ea bani s-o cumpere de la canisa del Nasi, apoi s-o hrănească și să-i obțină trofee?
"O del Nasi este aprioric bună de montă" este tâmpenia pe care au băgat-o în capul habarnamiștilor arbitrii care au îndopat desaga canisei del Nasi ca şi a altor canise cu trofee multe şi grele fără să le pese de sănătatea genetică a dobermanilor respectivi.
Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.
