Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

marți, 22 decembrie 2015

Am stricat orzul pe gâște

Să vă mai dau un exemplu de prostie și rea-voință a înmulțitorilor români de dobermani grupați sau nu în DCR.
Acum nouă ani am pus pe net o poză cu dobermanul meu stând pe o bandă de alergare. Doream să ofer ideea asta și altor proprietari sau crescători de dobermani care atunci când vremea era prea rea afară puteau să-și pună câinii să facă mișcare în casa. O bandă de alergare costa la vremea respectivă cât hrana premium pe patru luni a dobermanului respectiv.
Nu o să vă mai plictisesc ce mi-au auzit urechile de la derbedeii DCR-ului. Ba chiar derbedeul ăl bătrân, cel obsedat de organul sexual masculin, adică tiberiu popescu, mi-a zis că d-aia a murit Casi al meu de DCM la nici trei ani. Că l-am obosit pe bandă.
Săracul de el că n-a apucat să meargă pe bandă nici măcar o dată.

Dar să trecem peste.
Vreau sa spun ca acum nouă ani banda de alergare utilizată pentru antrenarea câinilor când vremea nu permitea ieșirea din casă era în viziunea derbedeilor DCR-ului un instrument ... diabolic.
Tot așa de diabolic cum era un aparat de radio pentru boșimani.
O intenție bună a mea a devenit datorită acestor derbedei stârniți împotriva mea de csaba andrei majoros o sursă de injurii.
De, știți vorba care spune "am stricat orzul pe gâște".

Așa și eu.
Ia să vedem ce zice acum, adică nouă ani mai târziu brindușa gheorghiu secretara șefului AChR:

brindușa gheorghiu face deci reclamă la ideea mea de acum nouă ani.
E așa de buna ideea mea că iată s-au gândit să facă bani din ea și au înființat un centru unde aleargă câinii pe bandă.  Dar să trecem și peste faptul că ideea mea de acum nouă ani pentru care m-au injuriat și denigrat aduce azi bani șmenarilor de ghioarle bolnave genetic pe post de ... câini de rasă.
Să reținem doar încă o dovadă că după nouă ani ajung la vorba mea. Deci prostie și rea-voință.