Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2016 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

joi, 26 noiembrie 2015

papp vasile carol (lászló papp)

Eu spun mereu ca nu eu acuz pe nimeni pentru că nu este nevoie s-o fac. Asta-i stilul meu, las oamenii să se acuze singuri prin ceea ce fac și ce spun. E mult mai corect așa și mult mai credibil. Să povestească înmulțitorii de dobermani cum șmenuiesc oamenii cu ghioarle bolnave genetic pe post de dobermani. Pentru ca să înțelegeți ce vreau să spun o sa vă mai dau un exemplu. Și pentru că mi s-a reamintit arbitrajul lui papp o să vă dau exemplul acesta.

Omul e mândru ca arbitrează descriptiv. Adică strigă în gura mare în ring calitățile și defectele câinilor arbitrați de el. Toată lumea prezentă pe marginea ringului este astfel informată de el de ce acordă unui câine un calificativ sau altul.
N-am nicio problemă cu acest stil de arbitrare.

Numai că el papp vasile carol zis și lászló papp are o problemă adoptând acest stil.
Și o să încerc să vă arăt ce problema are.
Poate face așa ceva fără să-și bată singur cuie în tălpi doar arbitrul care strigă în gura mare toate defecte vizibile (adică abaterile de la standardul rasei) la câinele adus în ring indiferent cine este proprietarul câinelui sau din ce canisă provine. Cu alte cuvinte poate adopta stilul descriptiv doar arbitrul care este profesionist și imparțial. Altfel se compromite singur. De ce asta? Pentru că dacă nu-i profesionist sau nu este imparțial și strigă defecte inexistente pentru câinii care nu sunt ai celor cărora el le arbitrează bine câinii și "uita" sa strige defectele care se văd ale câinilor care sunt ai celor cărora le arbitrează bine câinii își demonstrează public neprofesionalismul cât și lipsa de imparțialitate. Și atunci ce dracu mai caută în arbitraj?
Și acum concret.
Eu l-am văzut pe papp în acțiune la expo DCR București oct 2006 când am filmat întreaga expoziție. Pe loc, acolo pe marginea ringului am avut unele dubii dar necunoscând bine la ora respectivă standardul rasei n-am conștientizat exact ce s-a întâmplat.
Am venit acasă și cu standardul în mână am studiat de pe filmul făcut arbitrajul lui papp și m-am îngrozit.
Președintele Colegiului de Arbitrii al ACHR, membru în Consiliul Director al AChR striga acolo în ring și în gura mare defecte inexistente la câinii care trebuiau trântiți și se făcea că nu vede defectele evidente ale câinii celor din conducerea DCR care-l invitaseră pe principiul enunțat de csaba majoros: "invitam doar arbitrii care arbitrează bine câinii noștri". Lucru clar, demonstrabil si imortalizat pe film nu bârfă pe la colțuri. Film în care Președintele Colegiului de Arbitrii al ACHR, membru în Consiliul Director al AChR se acuză cu gura lui. El își strigă in gura mare în public incompetența sau lipsa de imparțialitate, asta-i problema lui dar și problema sistemului chinologic pe care-l reprezintă cu un astfel de arbitraj. Uite încă o dovadă cum sistemul chinologic românesc se acuză singur prin cei mai înalți reprezentanți ai lui fără intervenții din afara sistemului.

PS: Oare dispariția acestei expoziții din istoria clubului DCR este întâmplătoare? Oare faptul ca papp n-a mai fost chemat de atunci la nicio expoziție a DCR-ului dovedește cât a fost de inabil în fața unei camere de filmat? Oare vehemența cu care am fost contrat de cei din conducerea DCR când le-am recomandat să facă reclamă show-urilor DCR pentru a veni mai multă lume n-are nicio legătură cu ... mulți ochi multe probleme? Vedeți cum se leagă? Oare întâmplător?