Prezența DCM-ului în bagajul genetic al dobermanului se manifestă în două feluri. La unii din dobermani la un anumit moment dat se declanșează boala și mor repede. La alți dobermani boala nu se declanșează și dacă nu mor de alte boli trăiesc mult și mor de bătrânețe. Ei sunt doar transmițători ai DCM-ului, adică carrier în engleză. Genetica ne spune că și în cazul unora și în cazul altora prezența DCM-ului în bagajul lor genetic se materializează prin riscul transmiterii bolii la pui. Genetica prezintă și scheme de risc a transmiterii DCM-ului la pui funcție de dobermanii utilizați și anume curați, afectați de DCM sau carrier.
Putem salva rasa utilizând genetica doar dacă știm cum stăm cu DCM-ul la dobermanii utilizați la montă.
O soluție pentru a stabili ce dobermani înmulțim ar fi testele de laborator. Numai că oamenii de știință ne spun că nu ne putem baza pe nici un test actual pentru că nu se cunosc încă toate genele responsabile privind DCM-ul, iar laboratoarele care fac analize ne avertizează în scris că negativ (curat) la DCM nu înseamnă că dobermanul nu are DCM în bagajul genetic ci doar că boala nu s-a declanșat la momentul prelevării probei. Așa că trebuie să abandonăm ideea că ne testam dobermanul și dacă testul spune negativ la DCM înseamnă că dobermanul e curat de DCM și putem să-l utilizăm la montă. De ce atunci crescătorii induc ideea falsă cumpărătorilor că dacă testele de sănătate privind DCM-ul sunt bune la mascul si la femela și puii lor nu vor moșteni DCM-ul? De escroci ce sunt și pentru bani.
Dacă testele nu spun cum să alegem corect masculul si femela pentru montă in așa fel încât sa reducem puternic riscul de transmitere a DCM-ului la pui genetica ne-ar putea spune cum să procedăm pentru o montă corectă dacă datele privind DCM-ul la dobermani n-ar fi ascunse în mod intenționat de crescători. Așa nu mai avem nimic științific la dispoziție pentru alegerea corectă a unei monte. De fapt asta și-au dorit escrocii. Și-au dorit lipsa de transparență ca să nu poată fi verificați dacă montează corect.
Dacă tot nu putem să aflăm nimic științific referitor la o anume montă putem însă calcula ce șanse avem statistic vorbind să nimerim o montă corectă. Nimereala asta ar fi singura șansă a rasei doberman în condițiile lipsei de transparență. Pentru asta o să ne bazăm pe statisticile publicate de instituții și persoane credibile coroborând datele cu realitatea. Statisticile toate spun că peste 60% din dobermanii actuali mor de DCM. Cifra e plauzibilă pentru că și noi vedem același lucru în jurul nostru cu toate că multe morți suspecte de DCM ni se ascund sau sunt atribuite în mod fals unor cauze naturale. Dar câți din cei mai puțin de 40% rămași sunt doar purtători ai DCM-ului (adică carrier)? Aici genetica e clară. Probabilistic vorbind dacă peste 60% mor de DCM atunci toți cei mai puțin de 40% care nu dezvoltă DCM-ul ar trebui să fie carrier-i. În concluzie fără să avem posibilitatea de a ști când facem o montă cum e masculul si cum e femela din punct de vedere al DCM-ului mergând în orb la montă (că iarăși spun nu ni s-a dat dreptul de crescători să știm) sunt excluse schemele de risc la montă care au mascul și/sau femela curată de DCM. Sunt excluse aceste scheme pentru că ar rezulta mulți dobermani curați de DCM care nu se regăsesc în statistici și în realitate. Din schemele de risc la monta rămase pentru 60% afectați și 40% carrier tot probabilistic vorbind ar trebui să avem și în cazul acesta un număr consistent de dobermani curați genetic din punct de vedere al DCM-ului. Acest lucru contrazice însă statistica prezentată mai sus precum și realitatea care ne arată că sigur (îi număram pe degete în jurul nostru) numărul de dobermani afectați este peste 60%.
Atunci ce-i greșit?
Ca să lipsească dobermanii curați de DCM există o singură posibilitate pe care ne-o oferă genetica: cifra de "peste 60% dobermani suferă și mor de DCM" este consistent mai mare. Cu mult mai mare. Apropiindu-se de 100%. Poate fi în realitate mai mare și chiar atât de mare? Da pentru că statisticile nu conțin decesele ascunse de crescători ca să nu se strice imaginea canisei, nu conțin decesele atribuite în mod fals unor cauze naturale, nu conțin dobermanii care nu sunt autopsiați și nu conțin dobermanii care mor de alte boli genetice înainte de declanșarea DCM-ul.
Concluzia e una singură: aproape toți dobermanii sunt afectați de DCM. De unii dintre ei aflăm, de alții bine pitiți nu. De pitiții ăștia însă profită escrocii.
Așa că DCM-ul neglijat și ascuns publicului ani de zile pur și simplu din motive financiare se răzbună azi din păcate nu pe cine trebuie ci pe cine n-are nicio vină, adică pe rasa doberman intrată de câțiva ani în extincție datorită acestor escroci.
Ce va urma acum?
Vor continua să înmulțească pentru bani cele 100% mortăciuni pe care le-au creat cu mâna lor, iar dobermanii lor vor muri de DCM din ce în ce mai mulți și din ce în ce mai tineri până când creșterea dobermanului va deveni imposibilă și atunci escrocii vor trece să ducă de râpă altă rasă pentru că ei trăitorii din genitale de câine
"trebuie să fie în ring" cu orice preț pentru că nu știu să facă altceva.
Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.
