Blogul Dobermannului s-a născut din durere și iubire față de rasa doberman, rasă distrusă sistematic de niște indivizi care-și zic crescători de dobermani dar care sunt de fapt doar negustori animați de dorința de profit din creșterea dobermanului. Autorul blogului un iubitor al rasei, cumpărător de dobermani, încrezător inițial, apoi tras pe sfoară de astfel de indivizi și în final hărțuit, insultat, calomniat, șantajat, amenințat cu bătaia și cu moartea el și familia lui încearcă din 2009 până în prezent să tragă un semnal de alarmă prezentând dovezi ale dezastrului în care crescătorii români de dobermani grupați sau nu în DCR au adus rasa. Totul în speranța că rasa mai poate fi salvată. Dovezi care pentru credibilitate se bazează doar pe declarațiile crescătorilor români de dobermani.

© Copyright 2009 - 2021 prof. ing. Sorin Ion Fărtățescu dobermannul2009@gmail.com, toate drepturile rezervate

Aprecierile celor din sistem

"Cand va veni vremea sa deschid gura, blogul dobermannului va pali pe langa cate am eu de spus."

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)

Impactul DCM-ului la doberman (65 din 100 de dobermani mor tineri in 2016 de DCM)
DCM-ul este o boală cu transmitere genetică și cu deznodământ tragic în proporție de 100%. In 2016 de aceasta boală suferă și mor 67 din 100 de dobermani veniți pe lume iar restul de 33 din 100 sunt transmițători ai bolii, adică nu fac boala (longevivivii cu care sunt aburiți proștii) dar o transmit urmașilor. Asta de fapt este sfâșitul rasei doberman. Singura problema care se mai pune este speranța de viață a dobermanilor care acum este de 6 ani dar scade dramatic an de an.

vineri, 18 septembrie 2015

DCM-ul si soluția

Ca să rezolve problema DCM-ului crescătorul trebuie să cunoască indicatorul "riscul de transmitere a DCM-ului la pui" pentru fiecare montă pe care se gândește s-o facă.
Apoi știind riscul procentual ca puii să moștenească DCM-ul crescătorul conștient și responsabil pentru viitorul rasei (că d-aia creșterea dobermanului e hobby și nu afacere) va căuta să găsească acele monte (adică acel mascul si acea femelă) care să ofere cele mai mici riscuri de transmitere a DCM-ului la pui.

Pentru a calcula indicatorul "riscul de transmitere a DCM-ului la pui" crescătorul are nevoie de:
1. informații complete si corecte privind dobermanii din pedigreele masculului și femelei, dobermani care au suferit și murit de DCM;
2. genetică;
3. matematică cu ajutorul căreia să calculeaza riscul de transmitere a DCM-ului la pui ținând cont de pct. 1 si 2.


Asta-i singura procedură care poate salva rasa în momentul de față.


De ce nu poate fi aplicată?
Pentru că totul eșuează începând cu pct. 1, adică nu există informații complete și corecte privind dobermanii care au suferit și murit de DCM și nu există aceste informații decât în mod accidental pentru că cea mai mare parte a informațiilor respective sunt ascunse cu grijă de crescători. Ascunse pentru că prezența DCM-ului în canisa lor le-ar afecta grav vânzările de pui.
Așa că singură procedură care ar putea salva rasa este blocată din start de minciunile crescătorilor care vor să vândă mult și scump deci care nu mai fac din creșterea dobermanului un hobby.


Se mai cere clarificat aici un lucru.
Se cere clarificată lipsa de valoare a testelor de sănătate genetică privind DCM-ul. A testelor de sănătate genetică, teste pe care crescătorii le invocă cu pretenția "mincinoasa" că astfel puii de dobermani vânduți de ei sunt "clear" în ceea ce privește DCM-ul.

De ce  sunt lipsite de valoare testele de sănătate genetică privind absența DCM-ului la masculul si femela aleși pentru montă?
Pentru că niciun test actual (și nu eu o spun ci laboratoarele care fac testele respective) nu poate releva decât DCM-ul declanșat (adică doar ultimile câteva luni de viață ale dobermanului) și nu poate spune nimic despre DCM-ul din codul genetic (care va declanșa boala la dobermanul respectiv în viitorele luni sau ani) și nici despre dobermanii care nu vor face DCM dar care sunt purtători ai DCM-ului pe care-l vor transmite puilor.
În concluzie nu există deci niciun test de sănătate genetică care să ofere informații privind "riscul de transmitere a DCM-ului la puii" de dobermani. Invocarea acestor teste de sănătate genetică este doar o abureală pe care o fac crescătorii disperați că le scad vânzările. O abureală identică cu abureala cu trofeele care se cumpără sau care se aranjează.